Comparați programele politice pe teme
Partidul Național Moldovenesc - PNM

Formarea medicilor va fi aliniată cu nevoile reale ale populației: geriatrie, medicină de familie, pediatrie, cardiologie, anestezie și medicină de urgență. Numărul locurilor bugetate în specializările deficitare va fi extins. Vor fi înființate centre de rezidențiat în spitalele județene și vor fi create condiții pentru instruirea practică în toate regiunile. Digitalizarea sistemului de sănătate prin implementarea fișei electronice a pacientului. De asemenea, va fi analizată posibilitatea colaborării structurate între sectorul public și cel privat, pentru ca anumite servicii medicale oferite în mediul privat să poată fi acoperite prin polița de asigurare medicală. Vom dota Serviciul de Urgență cu elicopter medical, care vor asigura transportul aerian al pacienților în stare critică din regiuni către spitalele specializate din Chișinău. Accesul rapid la tratament salvează vieți – indiferent de locul unde se află pacientul.